Teatrul de Comedie lansează a VIII-a ediție a concursului COMEDIA ȚINE LA TINEri, proiect inițiat de Teatrul de Comedie cu sprijinul Primăriei Municipiului București în parteneriat cu Clubul UNESCO Adolescenții.
Din dorința de a continua promovarea și susținerea tinerilor regizori de teatru, concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri le oferă ocazia de a monta pe scena unui teatru profesionist proiecte independente.
Rezultatele pozitive ale acestui demers sunt concretizate de prezența tot mai activă pe scenele românești a câștigătorilor edițiilor precedente: Vlad Cristache, Vladimir Anton, Eugen Gyemant etc.
Propunerile trebuie să cuprindă un text de comedie/satiră românească sau universală, putând fi o adaptare sau o dramatizare după un text în proză.
Proiectele premiate în cadrul concursului vor intra în producție în stagiunea următoare la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, rămânând în repertoriul acestuia.
Tinerii regizori până în 35 de ani sunt rugați să depună la Teatrul de Comedie proiectele până la data de 15 aprilie 2017 urmând ca juriul să le nominalizeze pe cele eligibile pentru concurs.
Proiectele propuse vor cuprinde:
– textul ales; – conceptul regizoral; – schițe decor și costume; – distribuția; – CV-ul regizorului; – o înregistrare video cu un spectacol/examen realizat anterior (este suficient un fragment relevant).
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Festivalului Comediei Românești – festCO ediția a XV-a, 2017.
Publicat pe: 5-01-2023
Accesibilizare
Moduri de accesibilizare
Mod de siguranță pentru epilepsie
Culori mai șterse & fără animații intermitente
Acest mod le permite persoanelor cu epilepsie să folosească site-ul în siguranță, eliminând riscul de convulsii care rezultă din animațiile intermitente sau intermitente și combinațiile de culori riscante.
Modul pentru deficiențe de vedere
Îmbunătățește elementele site-ului
Acest mod ajustează site-ul web pentru confortul utilizatorilor cu deficiențe de vedere, cum ar fi vederea degradată, vederea în tunel, cataractă, glaucom și altele.
Modul pentru dizabilități cognitive
Ajută la concentrarea asupra unui anumit conținut
Acest mod oferă diferite opțiuni de asistență pentru a ajuta utilizatorii cu deficiențe cognitive, cum ar fi dislexia, autismul și altele, să se concentreze mai ușor pe elementele esențiale ale site-ului web.
Modul prietenos ADHD
Reduce distragerile și îmbunătățește concentrarea
Acest mod îi ajută pe utilizatorii cu ADHD și tulburări de neurodezvoltare să citească, să răsfoiască și să se concentreze mai ușor pe elementele principale ale site-ului web, reducând în același timp semnificativ distragerile.
Mod pentru deficiențe de vedere
Permite utilizarea site-ului cu cititorul de ecran
Acest mod configurează site-ul web să fie compatibil cu cititoare de ecran precum JAWS, NVDA, VoiceOver și TalkBack. Un cititor de ecran este un software pentru utilizatori nevăzători care este instalat pe un computer și pe un smartphone, iar site-urile web trebuie să fie compatibile cu acesta.