Umbra

Spectacolul Teatrului de Comedie este un spectacol inteligent și îndrăzneț. Este un bun exemplu de cultivare profundă a inovației necesare, izvorâtă firesc din metoda realismului socialist. Cum piesa lui Evgheni Șvarț este structurată într-un mod inedit, regia s-ar fi putut mulțumi cu o corectă transpunere a acestei țesături neobișnuite, dar — în acest caz — n-ar fi izbutit decât să înfățișeze o copie palidă a intențiilor textului. Într-adevăr, cu cât o lucrare dramatică este mai nouă, ea cere o interpretare scenică de o originalitate sporită. Ceea ce piesa a descoperit în viață și în mijloacele de a reflecta artistic viața nu capătă relief deplin decât într-o tălmăcire scenică de o bogăție imagistică echivalentă cu resursele operei scriitorului. Regizorul D. Esrig, pictorul I. Popescu-Udriște, maestra de mișcare Paule Sibille și — bineînțeles — actorii au realizat, într-o mare măsură, o asemenea traducție conformă cu originalul. Aceasta nu înseamnă că s-au supus orbește textului literar, ci doar că au născocit efecte și mișcări derivate din acest text și colaționate sever cu litera comediei lui E. Șvarț. Sunt, desigur, în spectacol și ingeniozități care nu răspund unei necesități reale. În scenele de stradă, metaforele se înghesuie în așa fel încât ținta satirică a fiecăreia nu se distinge destul de clar. Poate fi întâlnită în spectacol o supraproducție de leagăne și alte suporturi suspendate. În general însă, asemenea inadvertențe sunt laterale construcției propriu-zise a spectacolului. Căci viziunea regizorală este, în linii mari, fermă. O asemenea viziune există într-adevăr și, de data aceasta, nu revine criticii dramatice sarcina dificilă de a o deduce după câteva „trouvailles“-uri spirituale. Există un punct de vedere al direcției de scenă, și tocmai acest punct de vedere a generat, ca o consecință firească, „poantele“ și „gagurile“ care sunt întâlnite pe parcurs.

Spectacolul este axat pe demascarea categorică a fascismului, ca expresie ultimă a urii și spaimei față de om, caracteristici atât de proprii moralei capitalismului. D. Esrig și colaboratorii săi au strâns în jurul acestui sens ofensiv al piesei un întreg arsenal de mijloace. (…) – Vicu  Mîndra, Teatrul, nr. 9, septembrie 1963

Piesa lui E. Svarţ atacă dintr-un punct de vedere aparte, cu ajutorul metaforei, sub înfăţişarea basmului, viciul fundamental al sistemului de viaţă bazat pe oprimare, dezvăluind neputinţa lui structurală de a crea condiţii demne de existenţă oamenilor. Scrisă în anii în care hitlerismul îşi începea odioasa şi criminala lui aventură piesa surprinde alianţa sumbră a capitalismului cu teroarea, modul în care teama de mase crează condiţiile acaparării puterii de către elemente distructive, aventuriste. Toate aceste semnificaţii sociale se desvăluie însă treptat, la capătul unei dezbateri filozofice şi poetice, în care alegoria şi tipizarea specifică basmului creează puternice imagini artistice, admirabile prin concizia şi originalitatea lor. Aceste înţelesuri ne vom strădui să le reliefăm în spectacolul nostru. – David Esrig, Caiet program, Umbra, 1963