Rinocerii 1964

[Geneza piesei] 

Pe strada mea, într-un noiembrie aspru și sumbru, cete de legionari, încarnând toată bestialitatea și întreaga nelimitată prostie a omenirii și a cosmosului — treceau cântând nu știu ce „cântec” (un fel de răget) de fier, cu vorbe de fiere și fier, scuipând fiere și fier, figuri de fiare înlănțuite și înfierate. Când te uitai la figurile lor, care semănau așa de tare între ele . . . aveai certitudinea că toți sunt același, același chip multiplicat. Pe măsură ce înaintau, noaptea, iadul, cobora peste străzile orașului.

Căpătai însă certitudinea, în același timp, că acolo unde nu sunt ei, se află lumina, dar ei se răspândiseră peste tot. I-am regăsit și în Franța, sub uniformele milițienilor lui Darnand. Milițienii le semnau la chip. Același tip uman. Aceleași „ritualuri”. Când hitleristul francez Philippe Henriot a fost executat de o mână de tineri patrioți, milițienii au organizat la Lyon, la „casa miliției” — adevărată casă legionară — un bizar ceremonial în fața unui imens portret al trădătorului: îngenunchieri, uniforme și centuri, sentinele cu figura sumbră, purtând bine întipărite semnele că sunt stăpânite de o mistică degradantă, și, în jurul lor aceeași atmosferă insuportabilă, un aer greu, ambianța instinctelor inferioare descătușate. – Eugene Ionesco, Viața românească nr. 3, 1946

Puternică ilustrare a substratului adânc umanist, ascuns în grotescul tragic cu care Eugen Ionescu denunță fenomenul dezumanizării, spectacolul de la Teatrul de Comedie se alătură astfel, cu o nouă demonstrație de virtuți și de  responsabilitate creatoare, succeselor lui artistice anterioare. – Florin Tornea, Teatrul, 1964

Spectacolul cu piesa „Rinocerii“ prezentat de Teatrul de Comedie din București, este cel mai bun pe care l-am văzut. Poezia vine din interior, din expresia sensibilității, cu un minim de efecte exterioare. Totul provine aici din prezența umană. Spectacolul „Rinocerii“ – o mare lecție de umanitate și de teatru. – Paul-Louis Mignon, Directorul centrului francez de teatru

Un spectacol care mi-a făcut o puternică impresie este cel cu piesa „Rinocerii“, la Teatrul de Comedie. Tânărul și talentatul regizor Lucian Giurchescu, împreună cu grupul de interpreți deosebit de înzestrați, au creat un spectacol de o perfectă rotunjime artistică. Figura centrală, Bérenger, în interpretarea artistului Radu Beligan dezvăluie valoarea poetică și folclorică a piesei lui Eugène Ionesco. – Prof. Arvi Kivimaa, directorul Teatului Național din Finlanda.

„… M-a impresionat fiindcă reconstituie desăvîrșit atmosfera în care a putut să triumfe spiritul gregar, prostia, brutalitatea, fiindcă dezvăluie fenomenul dureros de contagiune al rinoceritei[…]. Trupa românească a creat un spectacol sensibil deosebit de celelalte, fără să se îndepărteze nici o clipă de la ideea piesei mele“. – Eugene Ionesco, Contemporanul nr. 23/ 4 iunie 1965