Principala scriere a epocii „Casa inimilor sfărâmate”, reproduce haosul și neliniștea Europei prebelice. Simbolurile sunt limpezi — chiar dacă au fost reduse la proporțiile familiei Shotover. Situația căpitanului care a pierdut controlul corabiei și simulează aluri enigmatice și înțelepciune pentru a-și ascunde neputința e simbolică pentru anul 1914. Tot atât de clar e și finalul — explozia în care pier doi spărgători, „doi oameni cu spirit practic” după cum îi caracterizează textul — spărgătorul anonim și financiarul Mangan. Shaw, socialistul-fabian, nu face apel nici la soluții revoluționare, nici la violența individuală a anarhismului. Dar se descifrează speranța că exploziile sociale vor pune în discuție existența financiarului Mangan, a inutilului social.
În timpul celui de-al doilea război mondial Shaw n-a scris. Va fi contribuit la această tăcere și sentimentul că războiul pornit de fascism punea alte probleme, că apărarea împotriva agresiunii naziste nu mai făcea potrivit tonul din „Augustus își face datoria”. Dar între cele câteva piese pe care le-a scris după război, „Fabule exagerate” pomenește de amenințarea atomică. Nonagenarul a rămas comentatorul atent al epocii sale. Pentru literatură și mai cu seamă pentru teatru e un mijloc de a rămâne contemporan, cu toate epocile. – Silvian Iosifescu, caiet program
Reușita spectacolului de la Teatrul de Comedie se datorează și faptului că dezbaterea de idei n-a fost orientată spre o simbolistică uscată, ci s-a bazat pe conturarea veridică a tuturor personajelor. Ni se pare foarte important să relevăm acest lucru, cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, s-au manifestat în regie tendințe de a reduce orice spectacol de comedie la grotesc și caricatură; cei care cred că numai așa pot fi contemporani au prilejul să reflecteze, văzând câtă actualitate și putere de comunicare capătă fantezia lui Shaw printr-o interpretare întemeiată pe adevărul vieții, pe adevărul jocului actoricesc. – Andrei Băleanu, Scânteia, 6 decembrie 1963