Celebrul 702

de Alexandru Mirodan
Sala Mare

Nu mă temeam de bandit, de lumina roșie care poate nici nu a existat, ci de noul și primejdiosul intelectual care devenise… – motto-ul articolului „Vina de a nu mai fi gangster” de Giovanni Terra

Pornind de la cazul real al gangsterului Caryl Chessman –  a cărui condamnare la moarte a fost de opt ori amânată, spre a-i da posibilitatea să scrie în închisoare câteva cărți foarte rentabile pentru o mare editură, și a fost în cele din urmă executat, atunci când pușcăriașul-scriitor a încetat să mai reprezinte o sursă de câștig – pornind, așadar, de la această întâmplare, care a făcut la un moment dat vâlvă în Occident, autorul a trecut la o largă generalizare literară și a creat figura mult mai bogată în substanță a lui Cheryl Sandman. – din sinopsis, 1961

Elaborând această piesă de teatru, am încercat să dezvălui mecanismul cinic, rece, dezumanizat la culme care naşte şi ucide sau poate naşte pentru a ucide celebrităţile americane de o zi. Personajul principal al piesei nu este gangsterul condamnat la moarte, preschimbat subit în scriitor de faimă şi expediat la fel de subit în direcţia scaunului electric, ci sistemul social care îngăduie, ba chiar impune acest joc cu moartea. Piesa este de fapt un pamflet împotriva speculanţilor de oameni. – Al. Mirodan

Mirodan nu idealizează. Cheryl al său este așa cum este: o fiară încolțită. Dar dintr-un condamnat ce luptă pentru prelungirea vieții el va deveni în cele din urmă un demascator al acelora care l-au trimis la moarte.

…un spectacol excelent.

Beligan, ca totdeauna a știut că a juca înseamnă și ceea ce nu spui, adică acel ceva din privire, acel gest de a trece un deget peste nas rar, dar de ținut minte pentru că el va caracteriza pe un timid,  devenit agresiv, cum se întâmplă cu toți timizii. Beligan a avut căldura și poezia, fără de care un personaj cum este Cheryl ar fi fost greu de acceptat. (…) Mi-a plăcut și jocul Sandei Toma. Ea are grație și spune frumos replica,  știe să joace tăcerile și să lase pe alții să strălucească, neconfundând scena cu hipodromul cum se mai întâmplă prin unele locuri. Mircea Șeptilici în Editor a fost magistral… – Eugen Barbu, Reflector, Magazinul, 1961

„Celebrul 702” nu a entuziasmat numai publicul spectator al Capitalei. Același succes l-a înregistrat și pe scenele teatrelor din Iași, Timișoara, Brașov, Galați, pretutindeni unde interpreții săi au fost în turneu. În această privință este semnificativă cifra 250 care reprezintă numărul spectacolelor date într-un singur an. (…) Piesa a mai fost jucată în străinătate, pe scenele teatrelor din Moscova, Leningrad [St. Petersburg n.n.] și Varșovia. – nesemnat, Glasul Patriei, 1 februarie 1962

regia Moni Ghelerter
scenografia Alexandru Brătuşanu
balada lui CherylN. Kirculescu
asistent regie Anca Livescu
  
Data premierei5 ianuarie 1961

Distribuție
Radu Beligan Cheryl
Florin Scărlătescu Joe
Sanda Toma / Liliana Ţicău Diana
Mircea Şeptilici Editorul
Nicolae Gărdescu Preotul
Dem Savu Gardianul
Ion Lucian / Costel Constantinescu Jackson
Mircea E.Balaban Directorul închisorii
Rozalia Avram Miss Page
Nineta Gusti Miss Pope
Amza Pellea Directorul închisorii Alcatraz
Alexandru Lungu / Dumitru Chesa Omul Lui Armitage
Galerie