Dispariția lui Galy Gay

de Bertolt Brecht
traducerea Mariana Șora și Mircea Șeptilici
Sala Mare

Cred că sunteți obișnuiți să considerați un om slab pe acela care nu poate spune nu, dar acest Galy Gay nu este de loc un om slab; dimpotrivă, el este foarte tare. El este, firește, atât de puternic numai după ce a încetat să mai fie o individualitate distinctă, el devine tare abia după ce se confundă cu toți ceilalți. Iar atunci când, la sfârșitul piesei, Galy Gay cucerește o întreagă fortăreață, aceasta se datorează faptului că el are impresia — bineînțeles falsă — că astfel traduce voința unanimă.

Dumneavoastră veți spune, desigur, că mai curând ar fi demn de compătimire cel care e pur și simplu constrâns să abandoneze prețiosul său eu, adică singurul lucru pe care-l stăpânește cu adevărat. Dar acest lucru nu apare trist, ci hazliu. La urma urmei Galy Gay nu pierde, ci câștigă.

Totuși poate că dumneavoastră veți ajunge la o cu totul altă concluzie. Vă atrag atenția că împotriva unei opinii contrarii eu am cel mai puțin de obiectat… – Bertolt Brecht

Spectacolul realizat pe acest text de Brecht la Teatrul de Comedie de către regizorul Lucian Giurchescu, spectacol de factura show-ului muzical în care scene de teatru în proză alternează cu recitativul și songul, este, desigur, un succes. Un spectacol plin de fantezie, sevă și umor, cu o mare bogăție de soluții regizorale bine finalizate de aproape întreg colectivul realizatorilor. Un spectacol cu un ritm susținut, fără inegalități, de un dinamism cuceritor, de frumusețe și expresivitate plastică.

…Dincolo de toate aceste străluciri spectaculare, ele însele suficiente pentru a atrage un public numeros, spectacolul lui Lucian Giurchescu este în primul rând un succes prin inteligența, luciditatea gândirii regizorale vii, personale, puse în serviciul ideilor mari, prin rezonanța în contemporaneitate a piesei. – Natalia Stancu Atanasiu, Scînteia, 9 ianuarie 1970

Regizorul e la largul lui, realizează o expunere scenică de o desăvârșită claritate, urmărind procesul de depersonalizare a eroului în toată complexitatea sa psihologică, situând spectacolul la interferența între tragic și comic, între realism și poezie, descifrând sensurile parabolei în așa fel încât interesul publicului este solicitat de o imagine teatrală bogată, surprinzătoare prin fantezie, de un joc alert și condus cu multă stăpânire a ansamblului. – Traian Șelmaru, Informația Bucureștiului, 24 noiembrie 1969

Calitatea fundamentală a spectacolului „Un om = un om” în lectura fină și lucidă a regizorului Lucian Giurchescu rezidă tocmai în demonstrarea actualității ideologice a piesei lui Brecht, în prelungirea „dublului” brechtian până în ziua de azi. Neoimperialismul și neocolonialismul, par a ne spune Giurchescu și interpreții conduși de el, repropun cu aceeași acuitate termenii dezbaterii inițiate acum patruzeci de ani de Brecht. Între timp, India s-a eliberat, dar în nenumărate părți ale globului „un om e nimeni”, procesul său de „descompunere” și „recompunere”, adică de alienare, fiind mai coroziv ca oricând. – Florian Potra, România literă, 27 noiembrie 1969

direcţia de scenă Lucian Giurchescu
scenografia Dan Nemţeanu
muzica Paul Urmuzescu
  
Data premierei21 noiembrie 1969

Distribuție
Mircea Albulescu Uria
Mihai Pălădescu Galy Gay
Dorina Done / Livia Hanuţu Nevasta
Dem. Savu Jip
Dumitru Chesa Polly
Constantin Băltăreţu Jesse
Mircea Constantinescu / Cornel Vulpe Mah-Sing
Aurel Giurumia Wang
Ion Lucian / Dumitru Rucăreanu Fairchild
Stela Popescu Văduva Begbick
Nicolae Turcu Primul Soldat
Constantin Vintilă Al doilea soldat
Eugen Racoţi Al treilea soldat
Gheorghe Şimonca Al patrulea soldat
Galerie