Cher Antoine sau Iubirea ratată

de Jean Anouilh

traducerea Andrei Băleanu

Sala Mare

Iată cea mai bună piesă pe care Anouilh a dăruit-o teatrului de multă vreme încoace. Ultimele sale opere, demonstrând în continuare diabolicul său simț scenic, lăsau prin pesimismul lor fără speranță, prin spiritul lor părtinitor, arțăgos și provocant, o impresie de amărăciune incomensurabilă și incurabilă.
Desigur, CHER ANTOINE, al cărei subtitlu „Iubirea ratată” e semnificativ, nu e o piesă trandafirie, deși umorul (scrâșnit, bineînțeles) al autorului se revarsă aici în voie. Ceea ce face pasionant, chiar patetic, spectacolul de la Comédie des Champs-Élysées e faptul că, în CHER ANTOINE, Jean Anouilh nu-și mai urmărește contemporanii cu disprețul sau cu ura sa, ci își face în fața noastră un examen moral cu o sinceritate impresionantă. În felul acesta pesimismul funciar se transformă în luciditate, arțagul se umanizează iar satira disperată a unei lumi condamnate devine confesiune sfâșietoare…
CHER ANTOINE a fost considerată piesa-testament a lui Jean Anouilh. Ar însemna, poate, să-l înmormântăm prea devreme! Ea aduce, însă, un sunet personal și autentic, care nu înșală. – André Camp, L’Avant-Scène, 15.XI.1969
O convingere patetică l-a însuflețit pe regizorul Lucian Giurchescu în montarea piesei lui Anouilh pe scena Teatrului de Comedie, prezentând în premieră pe țară un excelent text dramatic, o capodoperă de o emoționantă calitate umană, într-o traducere românească semnată de Andrei Băleanu, care păstrează toate farmecele originalului, transpus în demnitatea și eleganța lui. – Viorel Bindea, Steagul roșu, 11 octombrie 1970

regia Lucian Giurchescu

decoruri şi costume Dan Nemţeanu

muzica de scenă Dinu Petrescu

Data premierei4 octombrie 1970

Galerie foto Mass Media Turnee și premii

Iată cea mai bună piesă pe care Anouilh a dăruit-o teatrului de multă vreme încoace. Ultimele sale opere, demonstrând în continuare diabolicul său simț scenic, lăsau prin pesimismul lor fără speranță, prin spiritul lor părtinitor, arțăgos și provocant, o impresie de amărăciune incomensurabilă și incurabilă.
Desigur, CHER ANTOINE, al cărei subtitlu „Iubirea ratată” e semnificativ, nu e o piesă trandafirie, deși umorul (scrâșnit, bineînțeles) al autorului se revarsă aici în voie. Ceea ce face pasionant, chiar patetic, spectacolul de la Comédie des Champs-Élysées e faptul că, în CHER ANTOINE, Jean Anouilh nu-și mai urmărește contemporanii cu disprețul sau cu ura sa, ci își face în fața noastră un examen moral cu o sinceritate impresionantă. În felul acesta pesimismul funciar se transformă în luciditate, arțagul se umanizează iar satira disperată a unei lumi condamnate devine confesiune sfâșietoare…
CHER ANTOINE a fost considerată piesa-testament a lui Jean Anouilh. Ar însemna, poate, să-l înmormântăm prea devreme! Ea aduce, însă, un sunet personal și autentic, care nu înșală. – André Camp, L’Avant-Scène, 15.XI.1969
O convingere patetică l-a însuflețit pe regizorul Lucian Giurchescu în montarea piesei lui Anouilh pe scena Teatrului de Comedie, prezentând în premieră pe țară un excelent text dramatic, o capodoperă de o emoționantă calitate umană, într-o traducere românească semnată de Andrei Băleanu, care păstrează toate farmecele originalului, transpus în demnitatea și eleganța lui. – Viorel Bindea, Steagul roșu, 11 octombrie 1970