O noapte furtunoasă 1973

Dramaturgul cu cel mai mare succes la public şi critică din ultimul timp este I. L. Caragiale. Este ştiut că, în timpul vieții, conu Iancu nu s-a bucurat de bunăvoința nici a criticilor (cu excepția lui Maiorescu), nici a oficialităților, nici a publicului, drept pentru care, mâhnit, s-a dus să moară pe pământ străin. Mai în zilele noastre se petrecu fenomenul miraculos: pe măsură ce era editat şi jucat, el plăcea din ce în mai mult cititorilor şi spectatorilor, spectacolele cu piesele lui ajungând la cifre care-i fac invidioși pe toți colegii de breaslă. […]

Ultimul succes al celui mai mare umorist român se petrece în prezent la Teatrul de Comedie, unde Lucian Giurchescu (de observat că toți regizorii noștri de primă mână au ambiția să facă un Caragiale) a produs O noapte furtunoasă, de mare priză la public. Dacă au fost şi critici care n-au aderat la maniera de interpretare, în schimb spectatorii râd în hohote de la un capăt la altul al spectacolului, performanță cu atât mai greu de atins cu cât toți cei ce intră în sală cunosc textul pe dinafară, replică cu replică. Giurchescu şi excelenta sa trupă de actori au înțeles un lucru esențial: că autorul a scris o farsă (satirică, desigur) care respectă toate regulile genului şi care trebuie tratată ca atare, lăsându-se loc larg pentru torentul de situații şi complicații care mai de care mai comice, îngroşându-se atât cât trebuie, pentru ca fiecare personaj să capete un relief al său. Spectacolul are, deci, o primă calitate: de a fi o căutare, o încercare de stil în spectacologia caragialeană. Apoi, de a fi o mare reuşită comică, ceea ce e un merit al regizorului, dar şi al Vasilicăi Tastaman, al Sandei Toma, al lui Giurumia, Vulpe, Silviu Stânculescu, Iurie Darie şi George Mihăiță. Cine-l iubeşte pe Caragiale trebuie să-l vadă.

Coane Iancule, la mal mare!  – Ion Băieșu, Informația, 1 februarie 1974