Teatrul de Comedie


             

Wilhelm Mayer, grădinarul curţii imperiale de la Viena
Mihai Mălaimare

Tubista
Anamaria Pîslaru

Dl. Mitică, şahist
Sorin Dinculescu

Dl. Costică, şahist
Cosmin Creţu

Barbu Ştirbei, principe român
Bogdan Angelescu

Primarul Bucureştilor
Răzvan Teodorescu

Căpitanul de cavalerie
George Pupăză

Doamna din înalta societate
Ana Maria Ioniţă

Dirijorul
Andrei Drăgulescu /
Alexandru Floroiu

Ţigancă cu flori
Haricleea Bădescu

Domnul
Nicolae Pungă

Doamna
Dora Iftode

Servitoarea
Alina Crăiţă

Soldatul
Eugen Fetescu

Licean cu ochelari
Cristian Neacşu

Licean înalt
Madalin Mladinovici

Liceana cu codiţe
Emilia Manea

Sudorul
Maximillian Nugnes

Macaragiul
Aurel Sandu

Textilista
Ioana Rufu

Şoferiţa
Oana Dragnea

Statuia
Laura Dumitraşcu Duică

Fotograful la minut
Robert Poiană

Copil
Teodor Dinculescu

Copil
Filip Pamacai


Parcul
Mihai Mălaimare

Data premierei:
Durata spectacolului:


În 1779, Alexandru Ipsilanti poruncește construirea a două cișmele în București, oraș oraș în devenire și suferitor la acest capitol. Una dintre ele se face pe locul viitorului parc, lângă reședința lui Dumitru Siulgi-basa, marele cișmigiu. În 1852, în grădina încă în lucru se montează 100 de canapele de stejar, lungi de un stânjen și fără rezemătoare.
Vor mai trece doi ani până când, în 1854, domnitorul Barbu Știrbei inaugurează oficial Grădina Cișmigiu. După moda vremurilor, bărbații vin îmbrăcați în șalvari turcești și cu ișlic pe cap să asculte cântecele de dor ale lui Anton Pann sau valsuri vieneze.
 Și din acest moment, o istorie tulburătoare începe să respire pe aleile acestui parc: dragoste, mister, eleganță, virtuți și moravuri.
1854, 1920, 1940, 1960, 1989 şi 2013 sunt anii care trasează istoria acestui parc cu un umor caracteristic spectacolelor noastre. Spectacolul  spune povestea unui parc, a unui oraş, a unui popor, a unei ţări.

            În capătul unei alei, unei singure alei din parc, un caraghios lucid a montat o cameră de filmat. Acum aproape un secol. Şi a lăsat-o mergând. PARCUL nu este altceva decât o vizionare pe repede înainte a tot ceea ce s-a petrecut acolo. Şi dacă vă întrebaţi ce poate fi atât de palpitant, credeţi-ne pe cuvânt: nu există scenarist mai întortocheat decât viaţa!

Am pornit la drum cu acest spectacol având impresia că PARCUL nostru este Cişmigiu. Apoi ne-am dat seama că poate fi orice parc din Bucureşti sau de oriunde în ţara aceasta. Acum, când şi ultima tuşă de machiaj e aşezată bine în rostul ei, ştim că spectacolul acesta este de fapt despre noi, despre societatea românească aşa cum s-a transformat ea pe parcursul unui secol. PARCUL este o privire lucidă asupra ultimului veac românesc, şi fiind lucidă nu avea cum să nu fie şi comică şi tragică în aceeaşi măsură în care râdem până simţim gustul sărat al lacrimilor pentru că aşa este de fapt, românul: zeflemitor până la obrazul lui Dumnezeu şi plăpând ca un sărut închipuit. Dar locul în care ne osebim unii de alţii cel mai mult este în faţa tiraniei. Numai în faţa acesteia râsul devine grotesc şi plânsul izbăvitor. PARCUL nu este altceva decât o oglindă. Din păcate, sau din fericire, este una netrucată!