Zoia Denisovna Pelţ, stăpâna apartamentului şi a atelierului
Virginia Mirea
Alexandr Tarasovici Ametistov, verişorul Zoiei
George Mihăiţă
Pavel Feodorovici Obolianinov, Conte
Gelu Niţu
Maniuşka, cameristă
Mihaela Teleoacă
Boris Semionovici Gus-Remontnîi, director comercial
Valentin Teodosiu
Anisim Zotikovici Portupeia, Preşedintele Comitetului de bloc
Gheorghe Dănilă
Alla Vadimovna
Emilia Popescu
Heruvim, Chinez
Dragoş Huluba
Gandzalin, Chinez
Adrian Ciobanu
Poetul
Eugen Racoţi
Robber
Petre Dinuliuc
Vanecika
Marius Drogeanu
Tovarăşul Petruhin
Candid Stoica
Maria Nikiforovna, Prima doamnă iresponsabilă
Simona Stoicescu
/
Smaranda Caragea
A doua doamnă iresposabilă
Teodora Stanciu
A treia doamnă iresponsabilă
Mihaela Măcelaru
Lizanka, Croitoreasa
Andreea Samson
/
Ruxandra Grecu
Corp de mort
George Grigorec
Madam Ivanova
Roxana Ciuhulescuc
Spirite
Marius Bugi, Andreea Dardaiac, Elena Dumitrescu, Cezar Grumǎzescu, Adina Hotinceanu, Cristina Ion, Alina Popa, Mihai Savu, Betina Schicht, Andra Ştefanc
c
Casa Zoikăi
de Mihail Bulgakov
Data premierei: 21 martie 2009
Durata spectacolului: 3h45(cu două pauze)
Sunt sigur că marea majoritate a publicului habar nu are despre ce vorbim noi aici. Marea majoritate a publicului, în cazul în care sunt tineri, nu a auzit niciodată nici de comunism, nici de Stalin, nici de nemţi, nici de întrecerea socialistă şi viaţa lor a fost şi probabil că va fi mai bună decât a noastră. Dar noi ăştia care am trecut prin aşa ceva nu avem nici voia şi nici dreptul să lăsăm aceste lucruri să se piardă în neantul timpului fără să încercăm să le aducem aminte, să le împrospătăm în minţile celor care ştiu şi să le recreăm în minţile celor care nu ştiu.
Comunismul a însemnat o perioadă la fel de neagră ca şi fascismul, a însemnat un număr de victime fizice sau morale uriaş, de oameni mutilaţi sufleteşte, de oameni distruşi, de răni de nevindecat şi acest lucru nu poate să rămână ascuns sau nu poate să rămână uitat.Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, ca şi cele vreo 4-5 piese pe care le-am făcut înainte, se referă la această epocă. O dată că sunt concepute în aceaşi perioadă şi doi că ambii autori au avut o soartă nefericită murind foarte tineri şi nevăzându-şi practic aproape niciodată opera pe scenă. Ei au fost recuperaţi după anii ’60, ca şi muzicile pe care le ascultăm aici în actul III, care în buna lor majoritate au fost interzise la 2-3 ani după ce au fost compuse, lucruri care nu au văzut zeci de ani lumina scenei sau nu au trezit niciodată emoţie ascultătorului.
Datoria mea, pe care mi-am asumat-o de mai multă vreme şi pe care voi continua să o îndeplinesc, este să nu las ca aceste lucruri să dispară, să nu las ca aceste memorii să piară şi să încerc să readuc din uitare nişte vremuri de care ne-am despărţit demult.
Alexandru Tocilescu
